Llms.txt
-
Ce este llms.txt?
llms.txt este un fișier text, în format Markdown, pus în rădăcina domeniului web. Este un „cuprins pentru AI”: le arată modelelor AI (ChatGPT, Claude, Perplexity etc.) ce conține site-ul și care sunt paginile importante, asemănător cu ce face sitemap.xml pentru Google.
Pentru a-l vizualiza în frontend, introduceți în browser /llms.txt după numele domeniului dvs. (ex: www.nume-domeniu.ro/llms.txt).
llms.txt este un standard propus recent și nu este încă citit de toate modelele AI. De aceea recomandăm să urmăriți accesările pe /llms.txt timp de 60–90 de zile (vezi secțiunea 4).
-
Cum se editează fișierul llms.txt?
Pentru a edita fișierul llms.txt, din Dashboard caută „LLMS_TXT” în Configs. Setarea se află în grupul SEO, la The contents of llms.txt.
Introduceți conținutul și click „Salvează modificările”. Diacriticele sunt afișate corect, fișierul este servit în format UTF-8.
Important:
- Cât timp câmpul este gol, /llms.txt nu există pe site (răspunde cu 404). Fișierul apare abia după ce salvați un conținut.
- Fiecare magazin are propriul llms.txt. Dacă aveți mai multe magazine (ex: b2b, site internațional), completați setarea separat pentru fiecare, cu domeniul și link-urile lui.
- La crearea unui magazin nou, llms.txt pornește gol, chiar dacă setările sunt copiate din alt magazin.
-
Ce trebuie să conțină?
Fișierul începe obligatoriu cu un titlu (numele site-ului), urmat de o scurtă descriere și de secțiuni cu link-uri către paginile importante. Link-urile trebuie să fie complete (cu https:// și domeniul).
Exemplu:
# Nume Magazin
> Magazin online de încălțăminte și accesorii: pantofi, genți, curele.
## Categorii
- [Pantofi](https://www.nume-domeniu.ro/pantofi/): pantofi de damă și bărbați, din piele
- [Genți](https://www.nume-domeniu.ro/genti/): genți de mână, rucsacuri și poșete
## Informații
- [Livrare](https://www.nume-domeniu.ro/livrare.htm): costuri și termene de livrare
- [Retur](https://www.nume-domeniu.ro/retur.htm): condiții de retur
Recomandăm ca textul să fie stabilit împreună cu agenția dvs. de marketing.
-
Cum aflu dacă îl citește cineva?
Accesările pe /llms.txt se pot urmări în log-urile serverului. Cereți echipei de suport numărul de accesări pe /llms.txt după 60–90 de zile de la publicare.
După o modificare a conținutului, este posibil ca versiunea nouă să apară pe site cu o mică întârziere, din cauza cache-ului.